Calea ceaiului se numeşte Sado sau Chado

Ritualul ceremoniei ceaiului este o trăire rafinată care necesită un deosebit simţ estetic, iar atunci când este bine stăpânit ajunge să nu mai fie o simplă petrecere a timpului ci una din căile autocunoaşterii. Arta ceaiului reprezintă cultul frumosului, este o taină a armoniei şi a purităţii, este o artă să ascunzi frumosul ca să fie descoperit, să laşi doar să se bănuie ce nu îndrăzneşti să destăinui. Atmosfera ceremoniei nu este religioasă, este una de căldură sufletească, o căutare a odihnei şi liniştii, o detaşare de cotidian, dar fără ca aceasta să implice o evadare din realitatea imediată. Toate acestea ajută la purificarea sufletului, la atingerea simplităţii, oferă o stare tonică, binefăcătoare. Deşi toate eforturile gazdei sunt îndreptate către delectarea participanţilor, aceasta nu înseamnă că ceremonia servirii ceaiului îi lasă pe aceştia total neimplicaţi.

Pentru buna desfăşurare a ceremoniei ceaiului trebuie îndeplinite o serie de condiţii estetice legate de ustensilele, îmbrăcămintea participanţilor şi încăperea unde se desfăşoară ceremonia. În camera ceaiului trebuie să domnească o curăţenie desăvârşită. Vechimea ustensilelor e o condiţie care trebuie respectată, nimic nu trebuie să pară nou cu excepţia vasului de bambus şi a şerveţelului pentru şters care trebuie să fie de un alb imaculat. Culorile şi forma ustensilelor nu trebuie lăsate la voia întâmplării. Frunzuliţele din care se prepară ceaiul conţin uleiuri eterice, cofeină, tanini, teofilină, care în cantităţi moderate au un efect tonic asupra organismului. Calitatea frunzelor de ceai este evaluată în funcţie de poziţia lor pe tulpină. În ceea ce priveşte ţinuta vestimentară a participanţilor (kimono, de cele mai multe ori) veşmintele trebuie să aibă culori simple şi să fie curate. Mişcările corpului de asemenea trebuie să fie armonioase, strict calculate, liniştite, pline de calm interior. O deosebită importanţă are felul de a saluta, de a se aşeza, de a turna ceaiul în ceşti, felul în care trebuie să se ţină ceaşca, etc. Principiile ceremoniei cer participanţilor să admire doar camera, aranjamentul floral, dar niciodată kimonoul celorlalţi, deoarece ei trebuie să se detaşeze de orice formă de egoism. Putem astfel afirma că atunci când omul tinde să realizeze ceva, când acţionează pentru un anumit scop, există totdeauna mai multe metode, dar metoda cea mai bună este aceea care se dovedeşte a fi şi cea mai armonioasă. Ceremonia în sine are de asemenea rolul de a îndrepta toată atenţia oaspeţilor asupra frumuseţii celor mai simple manifestări ale naturii, cum ar fi lumina, clipocitul apei, dogoarea focului de cărbuni şi de asemenea manifestările forţei creative a universului prin încercarea umană, de exemplu, în confecţionarea de obiecte. Conversaţia în camera în care se serveşte ceaiul se axează pe astfel de lucruri. Oaspeţii nu se vor lansa în discuţii în şoaptă în grupuleţe restrânse, ci îşi vor limita conversaţiile la originile ustensilelor şi lăudarea frumuseţii gesturilor gazdei şi a ceremonialului în sine.